Călătorie spre centrul Pământului și înapoi

Călătorie spre centrul Pământului și înapoi

O călătorie specială, dedicată învățării despre natura-mamă, în cadrul căreia învățăm și vedem cum erup vulcanii, aflăm de ce se mișcă plăcile tectonice și chiar experimentăm un seism.

Ce vom face?

Facem echipă, ne îmbarcăm pe Nava eXplorer, ne prindem centurile și mergem direct spre Centrul Pământului să aflăm:

– De ce este fierbinte nucleul Pământului?

– Cum se formează vulcanii și de ce erup? (vom vedea pe viu cum erupe unul în miniatură)

– Ce produce un seism? Ce sunt acelea plăci tectonice? Wow, ele se mișcă? Hai să aflăm cum, cât încă suntem „sub pământ”.

– Cum să pregătim și ce conține trusa de supraviețuire in caz de seism. Experimentăm împreună.

– Cum ne comportăm în caz de cutremur. Facem un antrenament, dar cu zâmbetul pe buze.

– Cum pânza freatică este afectată de deșeuri și poluare; tot printr-un experiment aflăm, cu iarbă natura, sub pământ, sub firul ierbii, fii ecologist!

– De ce planetei Pământ i se mai spune și Planeta Albastră.

O oră și jumătate de suspans, joacă și experimente inedite, menite să îl facă pe cel mic să înțeleagă într-un mod creativ multe lucruri despre Planeta ce ne găzduiește. În tot acest timp, părinții vor aștepta sosirea Navei eXplorer înapoi la suprafața, într-un spațiu prietenos unde se pot delecta cu ceai, jocuri de societate și alte surprize.

Atelierul „Călătorie spre centrul Pământului și înapoi” face parte din Programul „Învăț să cresc în siguranță” – avizat de Ministerul Educației Naționale – înscris în CAERI 2019 la numarul 1371 prin Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 3016/09.01.2019, Anexa 9. Din program fac parte și atelierele Orașul Siguranței, Emoții Colorate, Cu zebra prin oraș și cursul Be SMART.

*Atelierul poate fi organizat și ca activitate în Școala Altfel, la sediul firmelor sau în grădinițe. Vezi detalii mai jos.

Cheamă-ne să facem totul altfel în Școala Altfel!

Atelierele din Școala Altfel se derulează la costuri inferioare celor practicate in mod curent.

Oferta de preț variază în funcție de criterii precum orașul în care se desfășoară programul (distanța), numărul de copii participanți, numărul de programe derulate în Școala Altfel).

Folosește formularul de contact și CERE O OFERTĂ pentru Școala Altfel. Ne lași datele de contact și te contactăm curând pentru a stabili împreună detaliile organizării unei ore didactice Altfel.